Termeni și Condiții
1. Acceptarea Condițiilor de Utilizare
Prin utilizarea acestui Site, sunteți de acord cu aceste condiții de utilizare. Accesul și utilizarea acestui Site sunt supuse următoarelor condiții de utilizare și tuturor legilor și regulamentelor aplicabile. Accesând și utilizând Site-ul, acceptați, fără limitări sau calificări, aceste condiții și luați la cunoștință că orice alte acorduri între Dumneavoastră și Ascendis sunt înlocuite prin prevederile prezentelor Condiții de Utilizare. Dacă nu sunteți de acord sau nu acceptați, fără limitări sau calificări Condițiile de Utilizare ale acestui Site, nu trebuie să utilizați website-ul, conținutul sau serviciile sale.
2. Proprietatea Conținutului
Site-ul si tot ceea ce cuprinde acesta, incluzând fără limitare toate textele și imaginile („Conținut”) sunt în proprietatea și sub dreptul de autor (copyright) al Ascendis Consulting SRL („Ascendis”) sau al partenerilor Ascendis, cu toate drepturile rezervate cu excepția cazului în care nu este altfel specificat. Orice Conținut care constă într-o marcă, logo sau marcă de serviciu reprezintă o marcă înregistrată a Ascendis sau a partenerilor Ascendis.
3. Protecția Datelor cu Caracter Personal
3.1 Operatorul de date
ASCENDIS CONSULTING S.R.L., cu sediul social în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, etaj 8, Sector 1, și adresă de corespondență / punct de lucru în Str. Biharia nr. 67-77, clădirea B, parter, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/3140/97, cod unic de înregistrare RO 9398288 („Ascendis”), este operatorul datelor cu caracter personal colectate prin intermediul acestui Site.
Ascendis prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (Regulamentul general privind protecția datelor, „GDPR”) și cu Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a GDPR.
3.2 Scopul și temeiul juridic al prelucrării
Ascendis prelucrează datele cu caracter personal transmise prin intermediul Site-ului în următoarele scopuri și pe următoarele temeiuri juridice:
- Pentru a răspunde solicitărilor și a furniza informații despre serviciile Ascendis — temei juridic: cererea dumneavoastră / demersuri făcute la cererea dumneavoastră înainte de încheierea unui contract (art. 6 alin. (1) lit. (b) GDPR).
- Pentru vânzarea biletelor și administrarea rezervărilor, anulărilor și rambursărilor — temei juridic: executarea unui contract la care sunteți parte (art. 6 alin. (1) lit. (b) GDPR).
- Pentru securitatea de bază a site-ului, prevenirea fraudei și analiza agregată/statistică a modului în care este utilizat Site-ul — temei juridic: interesul legitim al Ascendis de a opera un site web sigur și funcțional (art. 6 alin. (1) lit. (f) GDPR).
- Pentru transmiterea de comunicări de marketing (newslettere, promovarea evenimentelor și altele similare) — temei juridic: consimțământul dumneavoastră liber exprimat și specific (art. 6 alin. (1) lit. (a) GDPR), pe care îl puteți retrage oricând, astfel cum se descrie mai jos.
Consimțământul pentru marketing este solicitat separat și nu condiționează utilizarea Site-ului sau achiziționarea unui bilet.
3.3 Păstrarea datelor
Ascendis păstrează datele cu caracter personal atât timp cât este necesar pentru scopurile prevăzute la Secțiunea 3.2 și le utilizează pentru comunicări de marketing până când solicitați ștergerea acestora sau vă retrageți consimțământul. În cazul în care datele nu au fost utilizate o perioadă îndelungată, Ascendis le revizuiește periodic și le șterge atunci când nu mai sunt necesare. Ascendis poate păstra datele pe o perioadă mai lungă numai atunci când acest lucru este necesar pentru respectarea unei obligații legale sau pentru constatarea, exercitarea ori apărarea unui drept în instanță.
3.4 Drepturile dumneavoastră
În temeiul GDPR, aveți dreptul:
- de a fi informat cu privire la modul în care sunt prelucrate datele dumneavoastră;
- de acces la datele cu caracter personal pe care Ascendis le deține despre dumneavoastră;
- de a solicita rectificarea datelor inexacte sau incomplete;
- de a solicita ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”), acolo unde este aplicabil;
- de a solicita restricționarea prelucrării în anumite situații;
- de a primi datele într-un format portabil, acolo unde este aplicabil;
- de a vă opune prelucrării întemeiate pe interesul legitim, inclusiv marketingului direct;
- de a vă retrage consimțământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate înainte de retragere;
- de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice sau vă afectează în mod similar semnificativ; și
- de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere din România, ANSPDCP (Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – www.dataprotection.ro), sau la autoritatea de supraveghere din statul membru UE în care locuiți.
Vă puteți exercita aceste drepturi printr-o cerere scrisă adresată Ascendis la adresa poștală de mai sus sau prin e-mail la office@ascendis.ro. Ascendis va răspunde în termenele prevăzute de GDPR.
3.5 Cookie-uri și adresa IP
Site-ul utilizează instrumente de analiză furnizate de terți (inclusiv Google și Facebook) care înregistrează automat anumite date tehnice, cum ar fi adresa dumneavoastră IP, pentru recunoașterea sesiunilor și analize geografice/de utilizare. Ascendis nu stochează local adrese IP. Detaliile privind cookie-urile utilizate, scopul acestora și modul în care le puteți accepta sau refuza sunt prezentate în Politica de cookie-uri separată a Site-ului; cookie-urile neesențiale sunt instalate numai cu consimțământul dumneavoastră, pe care îl puteți retrage oricând din setările browserului sau din setările de preferințe privind cookie-urile.
3.6 Divulgarea și transferul datelor
Ascendis poate divulga date cu caracter personal către afiliați și furnizori de servicii (de exemplu, furnizori IT, de plăți și de analiză) strict în măsura necesară pentru realizarea scopurilor de mai sus, în baza unor angajamente de confidențialitate și de prelucrare a datelor. Datele cu caracter personal pot fi divulgate și autorităților publice (precum Parchetul, Poliția sau instanțele de judecată) atunci când legea impune acest lucru. Orice transfer în afara Spațiului Economic European se realizează cu asigurarea unei garanții adecvate recunoscute de GDPR (cum ar fi Clauzele contractuale standard ale Comisiei Europene).
Orice alt mesaj pe care îl transmiteți prin intermediul Site-ului — întrebări, comentarii, sugestii sau altele similare — este considerat neconfidențial și nu este protejat de drepturi de proprietate intelectuală.
3.7 Contact
Pentru orice întrebare privind această secțiune sau modul în care sunt prelucrate datele dumneavoastră, contactați Ascendis la office@ascendis.ro sau la adresa poștală indicată la Secțiunea 3.1.
4. Modificarea Termenilor și Condițiilor
Ascendis poate modifica prezentele Condiții de Utilizare, în tot sau în parte, în orice moment, și va indica data ultimei revizuiri în partea de sus a acestei pagini. Continuarea utilizării Site-ului după publicarea unei modificări constituie acceptarea Condițiilor revizuite.
5. Limitarea răspunderii
Ascendis și societățile sale afiliate, funcționarii, directorii, angajații, agenții sau orice altă parte implicată în conceperea, producerea sau oferirea site-ului nu sunt răspunzătoare pentru daune directe sau indirecte, de orice natură, ce ar rezulta din sau în legătură cu utilizarea acestui site sau a conținutului său. Ascendis nu își asumă nicio responsabilitate și nu va fi răspunzătoare pentru nicio daună sau viruși care ar putea sa vă infecteze computerul sau alte bunuri în urma accesării sau utilizării acestui site, sau a descărcării oricărui material, informații, text, imagini, video sau audio de pe acest site.
6. Legislație aplicabilă și Jurisdicție
Aceste Condiții de Utilizare și utilizarea acestui site sunt guvernate de legile din România. Instanțele competente din România vor avea jurisdicție exclusivă asupra oricăror și tuturor disputelor ce vor apărea din sau se vor referi la sau vor fi în legătură cu prevederile Condițiilor de Utilizare și/sau Conținutul site-ului sau în cazul disputelor în care aceste Condiții de Utilizare și/sau acest site vor fi considerate fapte relevante pentru astfel de dispute.
7. Politica de bilete și de anulare
Pentru plățile efectuate cu cardul
Biletele sunt nominale și se emit pentru o dată și o locație determinate. Anularea sau modificarea participării se poate face doar cu acordul scris al ambelor părți, în funcție de posibilitățile concrete de anulare, de disponibilitatea reprogramării și de costurile deja angajate de Ascendis în legătură cu organizarea evenimentului (materiale, personal propriu și colaboratori, furnizori, spații, cazare și masă, transport etc.).
Condițiile de anulare sunt:
- A. Renunțare cu mai mult de 30 de zile înainte de data evenimentului: biletul poate fi transferat gratuit către o altă persoană sau către un alt oraș din cadrul aceleiași ediții, în limita locurilor disponibile. La cerere, se poate emite un voucher pentru contravaloarea integrală, valabil 12 luni.
- B. Renunțare cu 29–14 zile înainte de data evenimentului: Ascendis reține 60% din prețul biletului, cu titlu de compensație. Diferența de 40% poate fi folosită ca voucher sau transferată către o altă ediție. Transferul biletului către o altă persoană rămâne gratuit.
- C. Renunțare cu mai puțin de 14 zile înainte de data evenimentului sau neprezentare: se reține 100% din preț, fără restituire. Biletul poate fi transferat către o altă persoană până cu 48 de ore înainte de eveniment, prin notificarea Ascendis.
- D. Dacă evenimentul nu se ține din vina Ascendis, se restituie integral sumele plătite de participant.
Rambursările se efectuează pe același card utilizat la plată, în termen de maximum 14 zile de la aprobarea cererii.
Conform art. 16 lit. l) din OUG nr. 34/2014, dreptul de retragere în 14 zile nu se aplică serviciilor legate de activități de agrement pentru care este prevăzută o dată determinată de desfășurare.
Pentru detalii sau clarificări, scrieți la office@ascendis.ro.